19 martie 2017
wsi-imageoptim-Mircea-Tiberian-copy-1200x800.jpg

Într-o dimineaţă am dat în vechiul meu PC peste folderul intitulat „Chestii faine din lucrările de licenţă şi dizertaţie”. După cum o să vă puteţi da seama, acesta conţine perle pe care eu le-am împărţit pe categorii. Vă reproduc mai jos câteva dintre ele, garantând pentru autenticitatea citatelor.

Din categoria  Spre Comunism în zbor

„Muzica jazz reprezintă materializarea în expresie a spiritului unei epoci zbuciumate. Jazz-ul este descătuşarea omului de sub opresiunea convenţiilor societăţii şi saltul lui către lumina cunoaşterii, educaţiei şi experimentării lucrurilor care-i erau interzise înainte, doar pentru faptul că aparţinea unei anumite categorii sociale, religioase sau etnice.”

Din categoria Barca pe valuri

„Fiind un fenomen al New Orleans-ului şi statelor sudice americane ca şi muzica pe care o reprezintă, jazzul vocal este o abordare în stil instrumental a cântatului cu vocea, în cazul în care cântărețul poate egala performanţa instrumentală în abordarea stilistică a versurilor prin improvizaţie, sau în alt mod, prin intermediul tehnicii scat singing, adică utilizarea de silabe non-morfemice in imitarea sunetelor instrumentelor. “

Din categoria Tânăra gardă

„Un descendent briliant şi revoluţionar al artei este muzica cu toate ramurile şi genurile ei.”

Din categoria Studentul arab scrie

1. „Piesa este realizată de către Astaire pe puntea cețoasă de feribot de la New Jersey la Manhattan. Acesta este cântat la Ginger Rogers, care rămâne asculta tăcut pe tot parcursul. Nici o secvență de dans urmează, care era neobișnuit pentru numerele Astaire -Rogers.“

2 .  „Round Midnight , este un standard de jazz 1944 de pianistul Thelonious Monk. Acesta este standardul cel mai jazz-a înregistrat compus de un muzician de jazz.”

Din categoria Alea iacta est (în rom. Zarurile sunt aruncate sau Alea asta este)

„Body and Soul aparţine lui Johnny Green iar versurile sunt semnate de Edward Heyman, Robert Sour şi Frank Eyton. Această piesă este considerată ca fiind strămoşul baladelor de jazz, chintesenţa cântecului de dragoste şi o provocare pentru interpreţii la saxofon tenor al tuturor generaţiilor. Chiar şi în zilele noastre, această compoziţie din 1930 continuă să servească drept reper, ”piatră de temelie” al repertoriului standard de jazz.”

Din categoria Mă indignez, deci exist

„Body and Soul s-a bucurat de notorietate deşi Coleman Hawkins , care a avut cel mai dramatic impact în validarea compoziţilor de jazz, va fi întotdeauna asociat cu această piesă. El şi-a exprimat nedumerirea faţă de popularitatea piesei zicând că este interesant cum a devenit o piesă de jazz standard şi cum, până şi neştiutorii acestui gen este înnebunit după această piesă. Întreaga istorie a acestei piese se remarcă drept un neobişnuit standard de jazz clasic. Body and Soul a fost compusă de Johnny Green, un agent de schimb cu diplomă în studii economice, (obţinută la Harvard) cu o pasiune pentru pian mai aproape de interpreţi noi precum Zez Confrey decât pentru cei de jazz. Johnny Green a lucrat contra cronometru pentru actriţa britanică pe nume Gertude Lawrence, care nici măcar nu s-a obosit să înregistreze piesa pe care o comandase.”

Din categoria Eugen Ionescu

„Fiecare verset este urmat de linie nu, nu, ei nu pot lua asta de la mine*. Sensul de bază al piesei este că, chiar dacă o parte iubitorii de, deși separați fizic amintirile nu pot fi obligați de la ei. Astfel, acesta este un cântec de bucurie mixte și tristețe. Versetul face referire la piesa  piesa este încheiat* (dar Melody persistă pe*) de Irving Berlin: Romantism nostru nu se va încheia într-o notă tristă, chiar dacă de mâine ai plecat. Piesa este încheiat, dar ca compozitorul a scris, melodia persista pe*. Ei te pot lua de la mine*, voi dor de mângâiere dvs. pasionat*, dar, deși te lua de la mine voi poseda încă*…

Din categoria Confuzius

„Muzica se referă la vibraţie în primul rând, apoi orice aranjament de sunete generate în mod deliberat sau nu. Definiţia muzicii în sens precis este un subiect controversat, dar de obicei este vorba despre sunete organizate, de natură temporală, asociate cu un anume grad de ritm, melodie şi armonie, care impresionează analizatorul auditiv al fiinţelor datorită substratului afectiv-emoţional.”

Folderul mai conţine şi alte categorii cum ar fi: „Pe apa Sâmbetei”, „De profundis”, „The rest is silence”, dar deocamdată mă opresc aici.

***

Puţin înainte de sfârşitul sau prematur, Gustav Mahler a fost invitat să viziteze o instituţie de învăţământ muzical din Viena unde profesor era prietenul şi colegul său mai tânăr Arnold Schönberg. La încheierea vizitei Mahler îi reproşează creatorului dodecafoniei: „Dragă Schönberg sînt foarte dezamăgit. Studenţii tăi nu l-au citit încă pe Dostoievski.”

Ce timpuri…

 

de Mircea Tiberian

 


18 martie 2017
IMG_0255-1024x765.jpg

Îmi amintesc o după-amiază rece dar însorită, în Amsterdam. Era prin ianuarie 2013 și mă duceam voios pe bicicletă, la un Albert Heijn, supermarket iubit al olandezilor. Voiam să termin repede cumpărăturile ca să mă întorc în apartamentul meu și să apuc să mai cânt un pic la saxofon. Nu voiam să se facă prea târziu și să mă reclame vecinii. La mine la bloc în Giulești, n-am avut grija asta, pe vecini i-am chinuit ani de zile cu sunete scremute de saxofon căci am fost și eu începător dar entuziast!  

Ajuns în magazin treceam pe lângă fructe și legume crescute în sere, mă gândeam cât sunt de arătoase dar totuși lipsite de gust. Mi-era dor de roșiile românești de țară, zemoase și dulci, bune să le mananci goale. Îmi răsunau în minte discuții avute zilele acelea cu câțiva muzicieni români, mi se plângeau cât de greu e cu jazzul, că nu sunt mai sunt locuri de cântat, că nimic nu merge, că unul a zis, că celalalt a facut.. (Invariabil când doi muzicieni discută, vine vorba de un al treilea, și se trece la bârfă… – un subiect care nu merită atenție aici). M-am trezit gândind că muzica e ca o recoltă, iar muzicianul, un agricultor. Cultivă, însămânțează și (dacă are ce) culege. Așa cum un țăran își îngrijește livada în fiecare zi, muzicianul face la fel cu muzica și instrumentul său, cu oamenii cu care cântă. Din ce auzeam, ‘recolta de jazz’ din țară părea săracă și discuțiile lungi dintre muzicienii români nu păreau să aibă vreun ecou, vreo finalitate palpabilă. Încercam să-i conving că lucrurile pot sta și altfel dar fără succes. Parcă priveam neputincios doi sateni care stau pe prispă, se plâng că viitura o să le inunde recolta și în loc să facă ceva, se duc să mai bea o vodca la cârciumă și să dea vina pe primar..

Ştiam bine că jazz-ul autohton era într-un impas, că impostura îşi făcuse loc călduţ ca un microb. Un soi de blazare bolnăvicioasă se răspândise chiar și printre organizatori de concerte de jazz din țară, care spuneau ca nu există public pentru artiștii români (un fel de specie pe cale de dispariție). Eram gata să-i contrazic. Cunosteam cel puțin 15 muzicieni care ar fi putut susține concerte pe scene de festival, dar oare de ce alegeau să stea pe margine? Mai toți dădeau vina pe public, însă eram convins (și astăzi cred la fel) că jazzul este o muzică vie, improvizația și spiritul ei atrag aproape pe oricine, daca mesajul este real și sincer. 

Apăruse o urgență, o idee care trebuia împărtașită! Cred că n-apucasem să cumpăr tot ce aveam pe listă și am ieșit repede din supermarket. Am sunat-o imediat pe Maria Balabaș de la Radio Romania Cultural spunându-i că vreau să facem o revista de jazz și muzică improvizată. A fost surprinsă dar am simțit din vocea ei un entuziasm încurajator… I-am povestit că eu şi multi alţii ca mine avem nevoie să fim vizibili pentru publicul de la noi, să existe un contact real cu artiștii români prin intermediul unei platforme, unei reviste online.

În câteva zile am făcut un site wordpress numit jazzcompas.com care a găduit un prim interviu cu bateristul Eugen Gondi (personaj prea puțin cunoscut publicului românesc). Gondi mă primise în atelierul său și atunci am auzit prima oară povești fascinante despre primul club de jazz din țară, despre festivalurile de la Ploiești, Sibiu și cum se înghesuiau deopotrivă muzicieni, fani sau neinițiați la jam session-uri, despre viața muzicianului anilor ’70 -’80. Ascultându-l mi-am spus că e neapărat trebuie să afle și alții despre asta. Când a auzit că interviul cu el va aparea în prima revistă online de jazz Jazz Compas a fost foarte bucuros. Interviul cu Eugen Gondi a fost urmat în scurt timp de un editorial scris de Mircea Tiberian. THE HEADER JAZZ COMPAS

Nu aveam o prezentare, un concept grafic profesionist, cam așa arăta primul header făcut de mine pentru site-ul Jazz Compas. Era nevoie de o echipă de graficieni și solutia a venit cu studioul Pico Creative Rig, din Londra. Imediat ce au aflat de proiect, au creat un logo pentru Jazz Compas. Cu nerăbdare și resurse limitate am imaginat o primă variantă de copertă pentru o revistă online creștea tot mai mult, dorindu-și să devină o revistă adevarată…

Dupa această încercare personală de mai sus (recunosc, modestă ca realizare) studioul Pico Creative Rig din Londra, condus de Alex Milea, a preluat cu totul ștafeta și a creat integral conceptul și layout-ul primei reviste romanești de jazz tiparite! Jazz Compas în mii de exemplare… ideea era pe cât de exotică pe atât de provocatoare! Și pentru că o revistă ar fi de neconceput fără imagine și fotografie, Marius ‘Michel’ Mihalache ne-a oferit cu multă generozitate o imensă colecție de cadre surprinse de-a lungul anilor, în zeci de concerte.

Reacțiile pozitive n-au întârziat să apară, jurnaliști printre care Cătălin Toader, Virgil Mihaiu, Florian Lungu, Iulia Sur, și mulți muzicieni printre care Lucian Ban, Sebastian Burneci, Alex Simu, Luiza Zan, Sian Brie, Ana Dubyk, Ioana Teodora Spînu, Adi Stoenescu, Mihai Iordache, Ana Maria Galea, Vlad Popescu, Ana Cristina Leonte, Tavi Scurtu, Corina Iorga și alții, cluburi ca Jazz Book (prin Darius Rus), Greenhours (prin Voicu Rădescu) au susținut povestea Jazz Compas.

Jazz Compas la tipografie

După zile și nopți de muncă asiduă (finalizarea materialelor, corectură, așezare în pagină etc. etc.) am ajuns cu proiectul la tipografie! S-a muncit contra cronometru pentru a avea revista gata la timp pentru lansarea la Bucharest Jazz Festival și Gărâna. Primirea revistei la Bucharest Jazz Festival a fost cu succes, am avut bucuria să văd cum mii de oameni o răsfoiesc în așteptarea concertelor, unii dintre ei mirosind paginile proaspăt tiparite. 

Cititorii Jazz Compas

Destinația următoare, Gărâna, a fost atinsă călătorind cu mașina personală încărcată până la refuz cu reviste (mai puțin locul din dreapta ocupat de Eugen Gondi, care mai tot timpul ținea geamul deschis din două motive: ca să fumeze și ca să putem respira aerul din mașina care mirosea a tipografie!) Am suprins momentele când unii au primit propriul exemplar Jazz Compas Ediția Princeps! (Cătălin Stefănescu (Garantat 100 %), Ana Cristina Leonte, Berti Barbera) Am repetat gestul cu prietenii strânși cu miile în Poiana Lupului, printre care binențeles Marius Giura (‘regizorul’ și realizatorul festivalului), Adriana Cârcu, Florian Lungu, Iulia Sur, Michael Acker, Liviu Butoi și mulți alții..

 

 

 

 

 

 

 

 

______
În scurt timp, în regim de voluntariat ni s-au alăturat tot mai mulți muzicieni, critici, fotografi, designeri, cititori, fani de jazz, care au împărţit reviste din mână în mână, care ne-au împărtăşit din ideile şi entuziasmul lor. Mulți au început imediat să ne scrie întrebând cum pot primi revista. O bibliotecară din judeţul Gorj ne-a scris spunând că se bucură de apariţie și că ar dori să primească şi numerele următoare. O profesoară dintr-o şcoală rurală ne-a scris spunându-ne ca în lipsa cărţilor cei mici citesc din… Jazz Compas! 

„Un eveniment pe care îl așteptasem de-o viaţă!” Virgil Mihaiu

De atunci şi până acum am muncit la acest proiect zilnic motivați de aceleași convingeri: că jazz-ul și muzica improvizată poate avea mai multă suținere și expunere. Sunt multe situațiile în care am auzit critici români vorbind despre jazz atât de alambicat și ridicol încat mi-am dat seama că de fapt habar n-au despre ce vorbesc. Sunetul? Are el nevoie sa fie povestit în cuvinte complicate? Dacă cuvintele scrise despre muzică ar fi produs același efect ca și muzica, atunci cu siguranta ne-am da seama cât de fals sună explicațiile, că nu au nici o afinitate reală față de acest fenomen numit jazz.

Am facut apoi un pas mai departe lansând seria de concerte Jazz Compas LIVE, unde artiștii români prezentați învechit și ca niște ‘monștri sacri’ se întalneau cu publicul revistei și invers, așa… ca de la om la om. Din toamna anului 2013 Jazz Compas LIVE a adus pe scena de la Arcub, Teatrul Mignon, Palatul Sutu, Palatul Ghica, artişti români şi internaţionali. Cu un format ‘fresh’, concertele Jazz Compas Live au fost vizitate atât de ‘cunoscători’ dar şi de cei aflaţi la prima lor întâlnire cu acest gen. Spiritul tânăr al revistei s-a manifestat aducând pe scenă artişti din noua generație. Scopul serilor Jazz Compas LIVE a fost ca în cele mai bine de 250 de concerte, jamsession-uri, workshop-uri și alte activitați să susținem mișcarea autohtonă de jazz.

Astăzi, când lunar sunt cel putin 2-3 concerte cu nume mari, când un festival ca Garâna, Bucharest Jazz Festival, Jazz in the Park și altele adună zeci de mii de participanți, cand în București apar tot mai multe cluburi în care poți merge să asculți muzica live, zeci de cafenele și ceainării în care se cântă, mă bucură să văd că fenomenul ia din nou amploare ca pe vremurile când Johnny Răducanu, Jancy Korossy, Dan Mandrilă, umpleau sălile de concerte sau case de cultură. Primește și tu revista aproape.

‘Muzica de mâine începe astăzi.’

de Cătălin Milea