21 aprilie 2017
wsi-imageoptim-detrimis-1200x1088.jpg
După trei ani și trei zile, grupul Sebastian Spanache Trio va lansa la data de 23 aprilie, cel de-al treilea material de studio din carieră, intitulat ‘The Furnace’.  Albumul va fi unul conceptual, din nou și va conține 5 piese, compoziții proprii, piese care au fost compuse special pentru acest album, fiind conceput ca o suită în cinci părți, legate într-o poveste muzicală de la început la sfârșit. Piesele au fost deja prezentate publicului, ca un preview al noului album, pe scena de la Gărâna Jazz Festival în 2016 și pe scena ARCUB București, la începutul lui 2017.
The Furnace este înregistrat în Timișoara cu Uțu Pascu (Blazzaj) și masterizat de Alin Luculescu, Asociația Culturală NABU oferind sprijinul necesar pentru producția acestui disc. Cel de-al treilea album SS3 urmează să apară atât în varianta digitală, urmând să se poată asculta/cumpăra/downloada în format la alegere de pe bandcampul trupei (https://sebastianspanachetrio.bandcamp.com/), cât și achiziționarea în variantă fizică, sub forma clasicului CD digipack. Cd-urile fizice vor putea fi achiziționate și în cadrul concertelor de lansare, urmând ca mai apoi, să apară și în magazinele de specialitate.  În curând, pe pagina de facebook a trio-ului  se va anunța și un pre-sale al acestui album, care va dura până la data de 22aprilie inclusiv.
În perioada imediat următoare, SS3 va susține o serie de concerte prin țară, unde vor promova proaspătul lansat material, agenda turneului urmând a fi anunțată în curând. Odată cu anunțul acestei lansări, astăzi se lansează și noul site, oferind mai multe informații despre The Furnace și Sebastian Spanache Triowww.sebastianspanachetrio.com .
În iarna anului 2011, avea loc primul concert oficial Sebastian Spanache Trio, în data de 17 decembrie, în   sala de spectacole a Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. De atunci au trecut cinci ani plini de evenimente pentru trio-ul timișorean. Lansări de albume sau DVD, mulți kilometri parcurși, peste 80 de concerte, premii câștigate și multe altele. Ce înseamnă aceşti cinci ani, foarte pe scurt? Aproximativ 40.000 km parcurși (circumferința pământului la ecuator), 85 de concerte, două albume și un DVD.  Sebastian Spanache și Radu Pieloiu sunt premianții premiilor Timișoara Jazz Awards, oferite în cadrul Timișoara Jazz Festival, eveniment organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, primind trofeul pentru ‘Pianistul Anului’, respectiv ‘Bateristul Anului’, anul 2016. Cei trei muzicieni doresc să mulțumească Asociației Culturale Nabu, Consiliului Județean Timiș, Made in TM și Filarmonicii ‘Banatul’ Timișoara pentru sprijinul acordat.
 
SS3 înseamnă Sebastian Spanache –pian, Csaba Santa – contrabas, chitară bass, Radu Pieloiu – tobe.
    
Pentru mai multe detalii despre activitatea trioului până în prezent,  vizitați site-ul oficial, sau pagina de facebook:

24 martie 2017
wsi-imageoptim-Joe-Lovano-1-1200x894.jpg

Să încerci să cuprinzi în câteva paragrafe activitatea unui muzician de talia saxofonistului Joe Lovano este de la bun început riscant, cu atât mai mult dacă ești direct implicat în ce înseamnă saxofonul în muzica de jazz. Mai dificil devine atunci când cel despre care vorbești acoperă prin cariera sa atât de multe zone ale de jazz-ului, așa ca Joe Lovano. Cu o discografie impresionantă atât ca lider dar și ca invitat, acesta se dezvăluie ca un maestru al asimetriilor, al ineditului și spontaneității. Departe de a folosi clișee uzitate în limbajul de circulație al jazzului, el te uimește prin libertatea ritmică și melodică a frazelor sale. În sunetul saxofonului său vibrează dimensiunea sa profund umană, cu o paletă uriașă de culori și emoții în sunet, un muzician a cărui personalitate de uimește prin autenticitate, un pictor în sunete.

Explorarea unor direcții noi poate fi auzită în proiecte ca ‘Us Five’, ‘Cross Currents’, ‘Rush Hour’ și multe altele. De-a lungul timpului Lovano aduce în muzica sa instrumente inedite de la saxofoane cu construcție specială (aulophone), alto-ul drept, taragot-ul, și multe instrumente de percuție. Lovano spune despre acestea “Sunt sunete vechi, din timpuri foarte îndepărtate, din Asia, Africa de Nord, Nigeria. Aceste sunete îți dau senzația de pământ, ca și cum ar veni din sufletul tău. Nu e doar o chestiune de tehnică. Când vibrezi cu tonalitățile acestor instrumente nu încerci să cânți un anumit gen de muzică, simți sufletul muzicii în cu totul alt fel.” 

Despre influența pe care acesta o are pentru tinerii muzicieni acesta spunea “Am realizat că am o relație foarte strânsă cu ei. E o scenă fascinantă în ziua de astăzi. Ca muzician, pentru mult timp ești parte din publicul cuiva. Și dintr-o dată, ei sunt în publicul tău. Am fost în publicul lui Joe Henderson mult timp, în publicul lui Dexter Gordon, George Coleman și Clifford Jordan. Odată când cântam la festivalul din Berkhausen în Germania, în public era Dexter Gordon. În acea seară cumva țineam sunetele mai lungi… M-am trezit în dimineața următoare, Dexter tocmai intra în lobby-ul hotelului și am stat de vorbă. Am avut niște emoții. Asta se întâmplă cu noi toți și li se întâmplă și celor tineri. Este un perpetuum. Așa se întâmplă cu lucrurile astea: în viața reală, în timp real.”

Pe 25 Martie, pe scena Sălii Radio, avem bucuria să îi vedem și auzim pe Joe Lovano – saxofon tenor; Lawrence Fields – pian; Peter Slavov – bass; Otis Brown – baterie; Evenimentul “JOE LOVANO – Master of Saxophone” face parte din seria de concerte Jazz Syndicate Live Sessions. 

de Cătălin Milea


18 martie 2017
IMG_0255-1024x765.jpg

Îmi amintesc o după-amiază rece dar însorită, în Amsterdam. Era prin ianuarie 2013 și mă duceam voios pe bicicletă, la un Albert Heijn, supermarket iubit al olandezilor. Voiam să termin repede cumpărăturile ca să mă întorc în apartamentul meu și să apuc să mai cânt un pic la saxofon. Nu voiam să se facă prea târziu și să mă reclame vecinii. La mine la bloc în Giulești, n-am avut grija asta, pe vecini i-am chinuit ani de zile cu sunete scremute de saxofon căci am fost și eu începător dar entuziast!  

Ajuns în magazin treceam pe lângă fructe și legume crescute în sere, mă gândeam cât sunt de arătoase dar totuși lipsite de gust. Mi-era dor de roșiile românești de țară, zemoase și dulci, bune să le mananci goale. Îmi răsunau în minte discuții avute zilele acelea cu câțiva muzicieni români, mi se plângeau cât de greu e cu jazzul, că nu sunt mai sunt locuri de cântat, că nimic nu merge, că unul a zis, că celalalt a facut.. (Invariabil când doi muzicieni discută, vine vorba de un al treilea, și se trece la bârfă… – un subiect care nu merită atenție aici). M-am trezit gândind că muzica e ca o recoltă, iar muzicianul, un agricultor. Cultivă, însămânțează și (dacă are ce) culege. Așa cum un țăran își îngrijește livada în fiecare zi, muzicianul face la fel cu muzica și instrumentul său, cu oamenii cu care cântă. Din ce auzeam, ‘recolta de jazz’ din țară părea săracă și discuțiile lungi dintre muzicienii români nu păreau să aibă vreun ecou, vreo finalitate palpabilă. Încercam să-i conving că lucrurile pot sta și altfel dar fără succes. Parcă priveam neputincios doi sateni care stau pe prispă, se plâng că viitura o să le inunde recolta și în loc să facă ceva, se duc să mai bea o vodca la cârciumă și să dea vina pe primar..

Ştiam bine că jazz-ul autohton era într-un impas, că impostura îşi făcuse loc călduţ ca un microb. Un soi de blazare bolnăvicioasă se răspândise chiar și printre organizatori de concerte de jazz din țară, care spuneau ca nu există public pentru artiștii români (un fel de specie pe cale de dispariție). Eram gata să-i contrazic. Cunosteam cel puțin 15 muzicieni care ar fi putut susține concerte pe scene de festival, dar oare de ce alegeau să stea pe margine? Mai toți dădeau vina pe public, însă eram convins (și astăzi cred la fel) că jazzul este o muzică vie, improvizația și spiritul ei atrag aproape pe oricine, daca mesajul este real și sincer. 

Apăruse o urgență, o idee care trebuia împărtașită! Cred că n-apucasem să cumpăr tot ce aveam pe listă și am ieșit repede din supermarket. Am sunat-o imediat pe Maria Balabaș de la Radio Romania Cultural spunându-i că vreau să facem o revista de jazz și muzică improvizată. A fost surprinsă dar am simțit din vocea ei un entuziasm încurajator… I-am povestit că eu şi multi alţii ca mine avem nevoie să fim vizibili pentru publicul de la noi, să existe un contact real cu artiștii români prin intermediul unei platforme, unei reviste online.

În câteva zile am făcut un site wordpress numit jazzcompas.com care a găduit un prim interviu cu bateristul Eugen Gondi (personaj prea puțin cunoscut publicului românesc). Gondi mă primise în atelierul său și atunci am auzit prima oară povești fascinante despre primul club de jazz din țară, despre festivalurile de la Ploiești, Sibiu și cum se înghesuiau deopotrivă muzicieni, fani sau neinițiați la jam session-uri, despre viața muzicianului anilor ’70 -’80. Ascultându-l mi-am spus că e neapărat trebuie să afle și alții despre asta. Când a auzit că interviul cu el va aparea în prima revistă online de jazz Jazz Compas a fost foarte bucuros. Interviul cu Eugen Gondi a fost urmat în scurt timp de un editorial scris de Mircea Tiberian. THE HEADER JAZZ COMPAS

Nu aveam o prezentare, un concept grafic profesionist, cam așa arăta primul header făcut de mine pentru site-ul Jazz Compas. Era nevoie de o echipă de graficieni și solutia a venit cu studioul Pico Creative Rig, din Londra. Imediat ce au aflat de proiect, au creat un logo pentru Jazz Compas. Cu nerăbdare și resurse limitate am imaginat o primă variantă de copertă pentru o revistă online creștea tot mai mult, dorindu-și să devină o revistă adevarată…

Dupa această încercare personală de mai sus (recunosc, modestă ca realizare) studioul Pico Creative Rig din Londra, condus de Alex Milea, a preluat cu totul ștafeta și a creat integral conceptul și layout-ul primei reviste romanești de jazz tiparite! Jazz Compas în mii de exemplare… ideea era pe cât de exotică pe atât de provocatoare! Și pentru că o revistă ar fi de neconceput fără imagine și fotografie, Marius ‘Michel’ Mihalache ne-a oferit cu multă generozitate o imensă colecție de cadre surprinse de-a lungul anilor, în zeci de concerte.

Reacțiile pozitive n-au întârziat să apară, jurnaliști printre care Cătălin Toader, Virgil Mihaiu, Florian Lungu, Iulia Sur, și mulți muzicieni printre care Lucian Ban, Sebastian Burneci, Alex Simu, Luiza Zan, Sian Brie, Ana Dubyk, Ioana Teodora Spînu, Adi Stoenescu, Mihai Iordache, Ana Maria Galea, Vlad Popescu, Ana Cristina Leonte, Tavi Scurtu, Corina Iorga și alții, cluburi ca Jazz Book (prin Darius Rus), Greenhours (prin Voicu Rădescu) au susținut povestea Jazz Compas.

Jazz Compas la tipografie

După zile și nopți de muncă asiduă (finalizarea materialelor, corectură, așezare în pagină etc. etc.) am ajuns cu proiectul la tipografie! S-a muncit contra cronometru pentru a avea revista gata la timp pentru lansarea la Bucharest Jazz Festival și Gărâna. Primirea revistei la Bucharest Jazz Festival a fost cu succes, am avut bucuria să văd cum mii de oameni o răsfoiesc în așteptarea concertelor, unii dintre ei mirosind paginile proaspăt tiparite. 

Cititorii Jazz Compas

Destinația următoare, Gărâna, a fost atinsă călătorind cu mașina personală încărcată până la refuz cu reviste (mai puțin locul din dreapta ocupat de Eugen Gondi, care mai tot timpul ținea geamul deschis din două motive: ca să fumeze și ca să putem respira aerul din mașina care mirosea a tipografie!) Am suprins momentele când unii au primit propriul exemplar Jazz Compas Ediția Princeps! (Cătălin Stefănescu (Garantat 100 %), Ana Cristina Leonte, Berti Barbera) Am repetat gestul cu prietenii strânși cu miile în Poiana Lupului, printre care binențeles Marius Giura (‘regizorul’ și realizatorul festivalului), Adriana Cârcu, Florian Lungu, Iulia Sur, Michael Acker, Liviu Butoi și mulți alții..

 

 

 

 

 

 

 

 

______
În scurt timp, în regim de voluntariat ni s-au alăturat tot mai mulți muzicieni, critici, fotografi, designeri, cititori, fani de jazz, care au împărţit reviste din mână în mână, care ne-au împărtăşit din ideile şi entuziasmul lor. Mulți au început imediat să ne scrie întrebând cum pot primi revista. O bibliotecară din judeţul Gorj ne-a scris spunând că se bucură de apariţie și că ar dori să primească şi numerele următoare. O profesoară dintr-o şcoală rurală ne-a scris spunându-ne ca în lipsa cărţilor cei mici citesc din… Jazz Compas! 

„Un eveniment pe care îl așteptasem de-o viaţă!” Virgil Mihaiu

De atunci şi până acum am muncit la acest proiect zilnic motivați de aceleași convingeri: că jazz-ul și muzica improvizată poate avea mai multă suținere și expunere. Sunt multe situațiile în care am auzit critici români vorbind despre jazz atât de alambicat și ridicol încat mi-am dat seama că de fapt habar n-au despre ce vorbesc. Sunetul? Are el nevoie sa fie povestit în cuvinte complicate? Dacă cuvintele scrise despre muzică ar fi produs același efect ca și muzica, atunci cu siguranta ne-am da seama cât de fals sună explicațiile, că nu au nici o afinitate reală față de acest fenomen numit jazz.

Am facut apoi un pas mai departe lansând seria de concerte Jazz Compas LIVE, unde artiștii români prezentați învechit și ca niște ‘monștri sacri’ se întalneau cu publicul revistei și invers, așa… ca de la om la om. Din toamna anului 2013 Jazz Compas LIVE a adus pe scena de la Arcub, Teatrul Mignon, Palatul Sutu, Palatul Ghica, artişti români şi internaţionali. Cu un format ‘fresh’, concertele Jazz Compas Live au fost vizitate atât de ‘cunoscători’ dar şi de cei aflaţi la prima lor întâlnire cu acest gen. Spiritul tânăr al revistei s-a manifestat aducând pe scenă artişti din noua generație. Scopul serilor Jazz Compas LIVE a fost ca în cele mai bine de 250 de concerte, jamsession-uri, workshop-uri și alte activitați să susținem mișcarea autohtonă de jazz.

Astăzi, când lunar sunt cel putin 2-3 concerte cu nume mari, când un festival ca Garâna, Bucharest Jazz Festival, Jazz in the Park și altele adună zeci de mii de participanți, cand în București apar tot mai multe cluburi în care poți merge să asculți muzica live, zeci de cafenele și ceainării în care se cântă, mă bucură să văd că fenomenul ia din nou amploare ca pe vremurile când Johnny Răducanu, Jancy Korossy, Dan Mandrilă, umpleau sălile de concerte sau case de cultură. Primește și tu revista aproape.

‘Muzica de mâine începe astăzi.’

de Cătălin Milea