18 octombrie 2017
wsi-imageoptim-22643008_1833668539994274_2083316683_o-1200x800.jpg

A venit toamna cu animații de Anim’est. Cu scurtmetraje în nouă calupuri în care muzica a ținut armonios pasul cu fluiditatea cadrelor. La lungmetraje chiar din animația de debut, mult așteptatul Loving Vincent. Dacă notele tehnice ale co-producției britanico-poloneze vorbesc de la sine (125 de artiști și 65.000 de cadre pictate manual), notele muzicale sunt probabil mai puțin auzite: muzica îi aparține lui Clint Mansell, același care a semnat muzica pentru mai celebrele Requiem for a dream, Black Swan sau The Fountain.

În tandem cu seria de animații din deschiderea Creepy Animation Night (create prin tradiționalul workshop anual de la CINETIC) am ascultat pentru prima oară DIOSA, un proiect de Simona Strungaru, compozitoare, orchestratoare și dirijoare. Concertul a reunit elemente de muzică clasică cu elemente de muzică electronică.

I-am văzut pe Gabriela Petecilă (flaut), Bogdan Gugu (clarinet), Iulian Nitică(contrafagot), Sebastian Burneci (trompetă), Cristian Lăbus (trombon bas) și Natalia Pancec (vioară) urmărind animațiile cu acorduri experimentale într-un setting futurist.

Dintre scurtmetrajele cu tentă pronunțat muzicală notăm și Perfect world, scurtmetrajul care a câștigat la secțiunea music video. Într-o lume de zahăr, chiar și cele mai mari greutăți se fărâmițează într-o îmbrățișare. Viziunea idealistă este minunat animată pe melodia cu același nume produsă de britanică Katie Melua. Pian și voce într-o stare idealistă, grațioasă și caldă. Povestea fiu-mamă, rătăcind prin pădurea înfricoșătoare și totuși reușind de fiecare dată să surprindă cele mai fericite finaluri.

[You’re precious I can’t stand seeing you cry … You don’t belong in this rough life, you should have a perfect world]

Am ascultat și Missing Key (Romane André, Franța), povestea unui tânăr pianist care își înfruntă tracul pentru a da frâu liber inspiraţiei apoi am rămas în zona de blues cu Bluenote (Quentin Collet, Amadine Pagnon). Scurtmetrajul cântă în ritmuri de blues povestea unui sclav care fuge către libertate de pe plantaţiile de bumbac din Louisiana.

Revelația nostră și totodată alegerea juriului la cel mai bun scurtmetraj românesc este splendidul Splendida moarte accident. Scurtmetrajul construiește muzical pe mai multe planuri, nu doar pe muzica lui Vlaicu Golcea (sound design de către Tudor Petre în colaborare cu Sebastian Zsemlye) dar și prin vocile și tehnicile (digital și animație 3D) alese, pentru o fluiditate aparte. Splendida… este o sinestezie de la primul desen până la ultimul, cum altfel într-un gen atât de liber cum a fost dada? Povestea plecată dintr-un anticariat bucureștean prinde iz de Balcic în care scrisorile celor două vremuri sunt cusute cu replici și voci diafane dintr-un tren în care privitorul călătorește fără voia lui, aproape. O transcendere vizuală și senzorială. Că povestea e cusută cu ață albă sau altă culoare nu se știe, finalul e deschis, ca orice accident.

articol de Cristina Caloian


4 septembrie 2017
wsi-imageoptim-DSC_0529-1200x795.jpg

Plecăm sâmbătă din Cluj cu dor de jazz și de munte, deși n-am ajuns niciodată la festival. A început de vineri Smida. Drumul șerpuiește frumos prin Apuseni, suntem de-ai casei într-o clipită: la barul de vinuri seară scade sec, și spiritele cresc. Ne lăsăm învăluiți de acorduri fluide de ambiental jazz de la Trompetre, pe valuri de chitară, trompetă și percuție. Muzica vine ca o invitație, parcă ruptă sunet cu sunet din munții din jur. Unde suntem, de fapt? O amorțire ne alintă, înainte de Marele Frig. Compensăm cu gustări calde smidiene cu aroma inconfundabilă de gălbiori.

Între timp Sickpicnic (Ungaria) termină probele de sunet și urcă pe scenă. Începe un jazz energic, de la primele sunete. La clape cel mai nou membru, Márk Csernovszky, 17 ani, s-a alăturat trupei chiar în seara concertului. E o seară experimentală la Smida, cum altfel? Dar exclusivitățile abia acum urcă pe scenă. Pentru prima oară în România: Gogo Penguin. La un an după ce urcaseră la mai celebrul Montreaux.  Trio-ul de pian (Chris Illingworth), tobe (Rob Turner) și bas (Nick Blacka) încheie seara pe note dulci de jazz, trip-hop, muzică electronică, rock și muzică clasică. Parcă cerul n-a mai părut de mult atât de înstelat încă de la primele note.

Duminică dimineața ne trezim din nou la 20 și ceva de grade, avem clasă de Yoga dis-de-dimineață, apoi “Citire” cu Marius Chivu. Pe cărările satului un grup de ghizi din Cluj se joacă de-a treasure hunt-ul, cu indicii din muzică și munte.  Ne pregătim de new jazz-ul de duminică cu un jam session văzut din “Bibliotecă”. De oriunde din sat, muzica se aude chrystal clear, chiar și primele probe dinainte de Eric Vloeimans. Trompetistul se detașează de performance și chiar are numeroase momente contemplative la adresa interpretării trupei lor.

Urmează Bugge Wesseltoft’s sau New Conception of Jazz, obiectul lor de activitate. Bugge Wesseltoft dictează de la pian o retrospectivă 2017 a genului, tinerii nordici bat după dictare la clape, saxofon, chitară, percuție și tobe. La voce un meta-limbaj anticonsumerist este atașat muzicii. Temperatura scade iar ușor ușor, dar aplauzele cresc.

Mulțumim, Smida.

foto și articol de Cristina Caloian si Denis Rusu